PSD a găsit „O GREȘEALĂ” în dosarul lui Darius Vâlcov. PNL: „Își pregătesc terenul pentru o amânare”

PSD a găsit „O GREȘEALĂ în dosarul lui Darius Vâlcov. PNL: Își pregătesc terenul pentru o amânare

Mai exact, Jipa i-a informat pe pesediști că există o greșeală în sensul că fie numerotarea volumelor nu este corectă, fie lipsește unul dintre acestea. Potrivit senatoarei, după volumul 7 urmează direct 9. În acest context, ea a cerut ca reprezentanții DNA să vină să lămurească problema.

Cererea DNA de arestare a lui Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe, a ajuns vineri la Senat, votul fiind programat pentru miercuri.

Pe de altă parte, PNL îi contrazice pe pesediști. „Nu este nicio greșeală”, susține președintele comisiei juridice, Cătălin Boboc. Acesta a explicat, pentru gândul, că de la Parchet au ajuns opt volume, predate pe proces verbal.

„DNA a transmis opt volume, numerotate de la 1 până la 7 și volumul numărul 9. Asta nu înseamnă că lipsește numărul opt, de vreme ce procesul verbal de predare-primire scrie că sunt opt dosare, nu scrie că lipsește nimic. Asta a considerat Parchetul că este necesar să trimită Senatului în vederea luării unei decizii. Probabil în acel volum sunt date care nu aveau legături cu cazul în sine. Eu cred că PSD își pregătește terenul pentru a solicita vreo amânare. Ei pot propune să retrimitem documentele la DNA, invocând această lipsă. Dar așa cum au venit documentele, nu există nicio problemă”, a declarat Boboc, pentru gândul.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Duminica trecută, Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, dar Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat miercurea viitoare de Guvern.

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi, că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanțelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, și că va prezenta în cel mai scurt timp președintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Devine obligatoriu din 7 iulie. Dispozitivul pe care toate mașinile trebuie să-l aibă la bord
Codul rutier: Obligații pentru conducătorii auto care tractează alte vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×